Cocktail Molotov la casa lui Sam Altman, CEO OpenAI
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat vineri dimineață în San Francisco, după ce a aruncat un cocktail Molotov la reședința lui Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, relatează The San Francisco Standard. Nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.
Atacul a avut loc puțin înainte de ora 4:00 dimineața (ora locală din San Francisco), când dispozitivul incendiar a fost aruncat spre casa din cartierul Russian Hill. Potrivit CBS News, poarta exterioară a locuinței a luat foc, însă nu au fost raportate pagube structurale majore.
Suspectul a amenințat și sediul OpenAI
Aproximativ două ore mai târziu, o persoană care corespundea descrierii suspectului a fost observată în fața sediului OpenAI din zona Mission Bay, pe 3rd Street, unde a amenințat că va incendia clădirea, conform poliției din San Francisco. Tânărul a fost arestat în jurul orei 6:00 dimineața (ora locală).
Purtătorul de cuvânt al OpenAI, Jamie Radice, a confirmat incidentul: „Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Apreciem profund rapiditatea cu care a reacționat poliția din San Francisco și sprijinul acordat de autoritățile locale pentru a ne proteja angajații. Persoana se află în custodie și cooperăm cu organele de anchetă”.
Anchetă în desfășurare
Departamentul de poliție din San Francisco a anunțat pe rețeaua X că ancheta este în curs și că acuzațiile formale împotriva suspectului urmează să fie stabilite. Identitatea tânărului nu a fost făcută publică.
Motivul atacului rămâne necunoscut. OpenAI s-a aflat recent în centrul unor controverse legate de un acord cu guvernul american privind utilizarea inteligenței artificiale în domeniul securității, însă nicio legătură între aceste critici și incidentul de vineri nu a fost confirmată de autorități.
Comentarii
pentru a lăsa un comentariu.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!