Randamentele globale sfidează planul Bessent și ating maxime din 2007

Randamentele obligațiunilor americane pe termen lung și-au reluat creșterea joi, erodând complet câștigurile din ziua precedentă și confirmând că intervenția secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, nu a reușit să calmeze piețele. Obligațiunile pe 30 de ani ale SUA s-au tranzacționat cu un randament de 5,27%, revenind aproape de maximul de 5,34%, atins marți, 19 august — cel mai ridicat nivel înregistrat din 2007 încoace.

Intervenția Trezoreriei: o frână de urgență care nu a ținut

Miercuri, Trezoreria americană a anunțat că va majora operațiunile de răscumpărare de obligațiuni pe termen lung la cel puțin 4 miliarde de dolari per operațiune, de la nivelul actual de 2 miliarde, cu operațiuni programate între 9 septembrie și 4 noiembrie. Inițial, anunțul a funcționat: randamentul pe 30 de ani a coborât cu 9 puncte de bază, iar cel pe 10 ani cu 5,7 puncte de bază.

Efectul s-a dovedit efemer. Până joi dimineață, randamentele reveniseră la nivelurile de dinainte de anunț. Financial Times a titrat că „intervenția lui Scott Bessent nu a reușit să calmeze investitorii".

James Sullivan de la JPMorgan a calificat măsura ca echivalentul a „plăti ipoteca cu cardul de credit": operațiunile de răscumpărare pot oferi o ușurare temporară, dar riscă să mute problema spre viitor, a explicat analistul, citat de CNBC. Lori Heinel, directoarea globală de investiții la State Street Investment Management, a fost și mai directă: „E o picătură în ocean față de celelalte presiuni exercitate asupra randamentelor."

O criză cu dimensiuni globale

Tensiunile nu se limitează la piața americană. Potrivit Reuters, fenomenul reflectă o schimbare mai profundă: piețele intră într-o perioadă de incertitudine mai mare cu privire la inflație și dobânzi, în contextul în care nivelul datoriei publice în economiile avansate a crescut vertiginos. Randamentul obligațiunilor britanice pe 30 de ani a atins 5,81%; cel german pe 30 de ani a urcat la 3,78%, nivel nemaiîntâlnit de la criza datoriilor din zona euro; obligațiunile franceze pe 30 de ani au ajuns la 4,9%, cel mai ridicat nivel din 2008; iar în Japonia, randamentul pe 30 de ani a depășit 4%, apropiindu-se de un record absolut.

Criza din Iran a contribuit la această tendință, alimentând temerile inflaționiste prin scumpirea petrolului — presiune suplimentară asupra băncilor centrale de a menține dobânzile ridicate mai mult decât anticipaseră.

Deficite istorice și o datorie de 40 de trilioane

Fondul structural al presiunilor este concret. Datoria publică a SUA a depășit 40 de trilioane de dolari la mijlocul lunii august, cu un deficit bugetar de 432 de miliarde de dolari înregistrat doar în luna iulie, conform datelor Trezoreriei. Deficitul cumulat pe 2026 a ajuns la 1,799 trilioane, depășind deja totalul anului precedent, iar dobânzile plătite de statul american se apropie de 1,17 trilioane de dolari pe an, cu 15% mai mult față de 2025.

La ultima licitație de obligațiuni pe 30 de ani, Trezoreria a trebuit să ofere un randament de 5,22%, cel mai ridicat din 2001. Rezerva Federală a menținut dobânda de referință în intervalul 3,5%–3,75%, cu trei membri ai FOMC votând pentru o majorare imediată.

Inteligența artificială, noul concurent pe piața de capital

La presiunile fiscale se adaugă o forță nouă. Giganții tehnologici care investesc masiv în infrastructura pentru inteligența artificială — centre de date, servere, rețele — au nevoie de capital la scară fără precedent. Conform estimărilor Barclays, emiterea de obligațiuni corporative americane ar putea atinge un record de 1,9 trilioane de dolari în 2026, față de 1,44 trilioane în 2025, o mare parte cu scadențe de peste zece ani.

Anshul Pradhan, șeful strategiei privind ratele dobânzilor la Barclays, identifică trei forțe convergente: deficitele fiscale ale statelor, emisiunile corporative legate de IA și schimbarea bazei de cumpărători de datorie guvernamentală. Paradoxul: randamentele mai mari, alimentate de avântul IA, penalizează tocmai sectorul care le-a impulsionat — indicele Philadelphia Semiconductor (producători de cipuri) a pierdut peste 5% pe 19 august.

Baza de cumpărători, în retragere structurală

Guvernele se confruntă și cu o problemă structurală: cumpărătorii tradiționali ai datoriei lor — bănci centrale, fonduri de pensii, state suverane — se retrag treptat. Datele Trezoreriei SUA pentru luna iunie 2026 arată că deținerile străine de titluri americane au scăzut, cu reduceri semnificative din partea Japoniei, Marii Britanii și Chinei. Randamentele mai ridicate ale obligațiunilor japoneze fac piața internă mai atractivă pentru investitorii niponi, care au reprezentat în mod tradițional una dintre cele mai mari surse externe de cerere pentru datoria americană.

Efecte asupra leului și costului creditelor

Turbulențele au antrenat și cursul de schimb. Dolarul american și-a continuat deprecierea, ajungând la 1,1684 dolari per euro — cu aproape 3% mai puțin decât la finalul lunii iulie. Față de leul românesc, dolarul a coborât de la 4,61 la 4,49 lei.

Mecanismul de propagare este direct: când costurile de finanțare ale statelor cresc, scumpirea se transmite în lanț — rate ipotecare, credite pentru companii, evaluări ale acțiunilor.

„Vigilenții" pieței obligațiunilor

Analiștii de la Yardeni Research declară că nu au apăsat încă butonul de panică, dar urmăresc atent evoluțiile. Mesajul pe care piețele îl transmit guvernelor devine tot mai costisitor: dacă vreți să vă împrumutați pe 20 sau 30 de ani, va trebui să plătiți mult mai mult. Piața obligațiunilor globale contestă premisa care a fundamentat politica economică a ultimilor 15 ani: că statele din economiile avansate vor găsi întotdeauna suficienți bani ieftini pentru a finanța datorii în creștere. Acum, nota de plată a acestei presupuneri devine vizibilă.