Tuapse, lovită a treia oară: evacuări și dezastru ecologic
Dronele ucrainene au lovit rafinăria Rosneft din Tuapse, pe coasta Mării Negre, pentru a treia oară în mai puțin de două săptămâni. Atacul din noaptea de 27 spre 28 aprilie a declanșat un incendiu major la parcul de rezervoare, determinând autoritățile locale să ordone evacuarea zonelor rezidențiale din apropierea instalației și agravând o criză ecologică deja severă pe litoral.
Al treilea atac în două săptămâni
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat că drone de atac au lovit din nou complexul petrolier din Tuapse, provocând un incendiu. Potrivit sursei militare ucrainene, rafinăria aprovizioneză armata rusă care operează pe teritoriul Ucrainei.
Locuitorii au raportat peste 12 explozii de-a lungul a aproximativ două ore, relatează Ukrainska Pravda. Dronele s-au apropiat de țintă dinspre mare, la altitudine joasă, în grupuri organizate.
Peste 160 de pompieri și salvatori, sprijiniți de 46 de autospeciale, au fost mobilizați pentru stingerea incendiului, transmite Ukrinform. Primarul orașului, Serghei Boiko, a deschis un adăpost temporar la Școala nr. 6 pentru persoanele evacuate, iar autoritățile aeronautice ruse au impus restricții de zbor la aeroporturile din Soci, Gelendzhik și Krasnodar.
Rafinărie strategică, scoasă din funcțiune
Atacul vine la doar câteva zile după ce echipele de intervenție reușiseră să stingă incendiul provocat de loviturile din 19–20 aprilie, care au distrus 24 de rezervoare de stocare și au avariat alte patru, potrivit datelor confirmate de Statul Major ucrainean. Un prim atac, din 16 aprilie, forțase deja oprirea aproape completă a rafinăriei. La acel moment, o persoană și-a pierdut viața.
Cu o capacitate de procesare de circa 12 milioane de tone de țiței pe an, rafinăria Tuapse este un nod strategic pentru exportul de produse petroliere ușoare, păcură și motorină prin portul omonim de la Marea Neagră, conform The Moscow Times. De la primul atac, activitatea portuară a scăzut cu aproximativ 50%.
Atacurile fac parte dintr-o strategie mai largă a Kievului de a viza infrastructura petrolieră a Rusiei, care a redus exporturile rusești de produse petroliere cu circa 40%, după estimările recente.
Catastrofa ecologică pe litoralul Mării Negre
Dincolo de pierderile industriale, atacurile succesive au generat o criză de mediu fără precedent pe coasta Mării Negre. O pată de petrol de 77 de kilometri s-a extins de-a lungul litoralului, iar autoritățile au colectat peste 4.200 de metri cubi de sol contaminat și amestec apă-petrol, anunță surse locale citate de presa internațională.
Fumul dens a acoperit zone vaste, ajungând până la Soci, Anapa și Stavropol, iar concentrațiile de benzen, xilen și funingine au depășit de două ori limitele admise. Pe plajele din Soci au fost găsiți delfini morți, în timp ce localnicii din Tuapse descriu „ploi de petrol”, conform relatărilor preluate de The Moscow Times — un fenomen provocat de particulele de hidrocarburi antrenate din coloana de fum. Ecologiștii au catalogat situația drept „cea mai gravă catastrofa ecologică” de pe litoralul rusesc al Mării Negre.
Cenzură și tăcere oficială
Canalele de stat rusești au acordat o acoperire minimă dezastrului de la Tuapse, iar un jurnalist care documenta efectele poluării a fost reținut de autorități, potrivit aceleiași surse. Președintele Vladimir Putin nu a comentat public situația.
Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat interceptarea a 186 de drone ucrainene între seara de luni și dimineața de marți, fără a oferi detalii despre daunele provocate de aparatele care au trecut de apărarea antiaeriană.
Comentarii
pentru a lăsa un comentariu.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!